AcasăSoluțiiUși și geamuri termopan

Uși și geamuri termopan

Uși cu ramă din aluminiu sau PVC și geamuri termopan sau tripan, pentru cea mai sigură protecție termică și fonică.

Uși termopan

O alternativă practică la ușile din lemn sau MDF.

Ușile termopan, cu ramă din aluminiu sau PVC, sunt o variantă mult mai practică decât ușile interioare convenționale, standard, din lemn sau MDF.

Datorită celor două rânduri de garnituri de etanșare și posibilității de montare a geamului termopan, oferă o foarte bună izolare fonică.

Ușile cu ramă din aluminiu sunt disponibile într-o varietate foarte mare de culori, aproximativ 5.000 de nuanțe. Fiind vopsite în câmp electrostatic, practic nu necesită întreținere, iar balamalele cu autogresare le fac ușor de manevrat și ergonomice.

Ca modele, variantele sunt nelimitate. Lăsăm gustul și imaginația clientului să decidă.

TermopanDouă foi de sticlă, distanțier de 16 mm, argon
TripanÎncă o foaie de sticlă, de grosime diferită
Minimum 24 mmGrosimea optimă pentru un transfer termic eficient
Saint-Gobain, GuardianSticlă de la producători internaționali

Geamuri termopan

Soluția eficientă pentru înlocuirea ferestrelor vechi din lemn.

Geamurile termopan sunt un domeniu vast, dar în esență un geam termopan înseamnă asocierea a două foi de sticlă printr-un distanțier de 16 mm. În interiorul distanțierului se află o granulație de silicagel, care absoarbe gazele dintre cele două foi, rezultând un semivid.

Asamblarea se face în dispozitive speciale, în camere izolate de exterior, unde este injectat argon. Acesta ia locul gazelor active.

Geamurile tripan pornesc de la același concept, dar se adaugă încă o foaie de sticlă, în general de grosime diferită față de celelalte două.

În funcție de tipul profilului în care se montează, geamul termopan sau tripan are grosimi variabile, dar niciodată mai mici de 24 mm, distanța considerată de specialiști optimă pentru un transfer termic eficient.

Lucrăm cu producători internaționali de sticlă, Saint-Gobain și Guardian, care oferă o gamă variată, de la sticla float până la sticlele speciale Evolution.

Lucrări executate

Uși și geamuri termopan montate de echipa noastră.

Ai nevoie de o ofertă pentru uși sau geamuri?